Blog destinat arhitecților, celor pasionați de arhitectură sau arhitecților în devenire

Splendoarea Arhitecturii pe înțelesul tuturor

În general sunt câteva domenii de studiu pe care o bună parte din studenți, pur și simplu, le evită. Arhitectura este una din ele. O greșeală , de multe ori regretabilă, pe care o fac unii, inițial, este incapacitatea de a înțelege complexitatea acestui domeniu. Având o previziune restrânsă și parțială asupra ceea ce urmează, mulți renunță din primele luni.
Poți deveni un arhitect în adevăratul sens al cuvântului doar atunci când ești puternic motivat și ai o dorință arzătoare să înveți, să lucrezi, să te inspiri și să progresezi. Acest lucru este valabil pentru toate specialitățile, nu doar pentru arhitectură.  
Arhitectura, însă, este un domeniu ce te izolează în mare parte de orice activitate socială, întru-cât este un mare consumator de timp. Dacă ești interesat de acest domeniu, atunci trebuie să fii pregătit pentru compromisuri, altfel nu te vei putea concentra asupra lucrului iar toate acțiunile vor avea ca efect rezultate nesatisfăcătoare. Cei care sunt într-adevăr devotați arhitecturii își imaginează domeniul ca o artă. Unii consideră că nu există atât de multe posibilități pentru o asemenea profesie.  Astfel de bănuieli dispar odată cu posibilitatea proiectării unei clădiri sau cu renovarea acesteia.